Apel pentru voluntari

Lăcașele de cult ale celor 38 de parohii ortodoxe din Țara Oașului sunt acum în Monografia – Album editată de Protpopiatul Oaș. Albumul cu aproape 200 de pagini a fost tipărit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian Chiara sub îndrumarea Preasfințitului Dr. Iustin Sigheteanul la Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare. Cu o calitate grafică de excepție în cele peste 260 de ilustrate prezintă istoria și aspectele cele mai relevante din bisericile celor 38 de parohii.

Pentru fiecare, în măsura posibilităților, sunt prezentate istoricul comunității parohiale, istoricul bisericii parohiale, cimitirele, activitățile culturale și filantropice din trecut, profilul actual al parohiei, bibliografia și datele de contact. Autorii monografiilor parohiale sunt Pr. Marcel Malanca și Pr. Ciprian Supuran.

În viziunea noastră este o lucrare ce n-ar trebui să lipsească din rețeaua de centre de informare turistică din Țara Oașului precum și din bibliotecile comunale. Asociația Țara Oașului – Turism și Voluntariat a achiziționat un exemplar al mai sus amintitei lucrări și acum caută voluntari dispuși să scrie mai mult despre fiecare biserică, pentru a putea oferi turiștilor un ghid util în călătoria prin Țara Oașului.

Modelul de fișă turistică pentru voluntari poate fi consultat aici.

Lista cu Parohiile Ortodoxe din Protopopiatul Oaș pentru care trebuie completate fișele turistice este aici.

Doritorii ne pot contacta pe adresa de e-mail contact@atotv.ro sau prin formularul de contact

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.